Cunsensu sotziale, cunsensu polìticu e cunsensu culturale de sa limba sarda.

IMG_5524.JPG


Si una limba non tenet cunsensu sotziale, polìticu e culturale non est una limba. Totu sas limbas de su mundu dae sas prus nodidas a sas prus pagu fetianas ant fatu e ant a dèpere fàghere, de contìnu, sos contos cun custas tres chistiones: sa chistione sotziale, sa chistione politica, sa chistione culturale.

 

Sa chistione sotziale, politica e culturale de una limba pertocat s’impreu chi sas comunidades umanas faghent de sas limbas, s’importu e su valore chi daent a sas limbas chi impidant pro faeddare e pro iscriere, e in custu sensu sas funtziones chi atribuint a sas limbas. Su cunsensu sotziale, polìticu e culturale chi una limba tente naschit e morit cun sa capatzidade ch ant, unu populu e sas classes dirigentes suas, de dare a sa limba balore e sinnificu paris a su valore e a su sinnificu chi damus a totu su chi sa limba isprimit in su faeddu e in s’iscritura: Cosas, sentidos, atziones, disizos, traballu, festa, pregadoria, gosos e tristuras.  

 

Sa chistione de su sardu s’intritzat cun custas tres chistiones e sa chistione economica, sotziale e politica de sa Sardigna: sa “chistione sarda”, nd’est sinnada in tota s’istòria sua dae sos primores finas a oe. Sos politicos e sa politica sarda, solu in parte, e solu sas minorias politicas prus abistas e prus sensìbiles ant cumpresu, non dae como, chi sa chistione de totu sas chistione s’assentat pròpriu subra sa chistione da sa limba.

 

Si torramus in segus, a cando sa Sardigna fiat guvernada dae una politica indipendente e soberana, a sos tempos de sos juighes, est fatzile a bìdere e a lèghere pabilos e documentos de sos res sardos dae cabu e susu a cabu de bassu, iscritos in sa limba de su rennu. Sa limba impreada dae sa gente e dae sos guvernantes. Sos guvernantes l’impidaiant siat pro faeddare cun su pòpulu chi guvernaiant siat cun sos guvernantes de sos àteros Istados e natziones, esserent istados pisanos, genovesos, aragonesos o pabas. Fiat normale e neune si nde meravigiaiat. Cando sa Comuna de Tàtari at iscritu sos istatudos suos los at iscritos in sardu e in latinu chi fiat, cust’ ùrtima, sa limba internatzionale de su tempus. Cando sos juighes de Casteddu lassaiant cosa a sa crèsia sos pabilos los iscriant in sardu; pro non nàrrere de sos juighes de Arborea chi ant produidu su documentu giuridicu prus de importu de cussos tempos. S’idea forte e ladina fiat chi in Sardigna, su podere locale fiat unu podere soberanu, indipendente, e chi s’istrumentu pro ispressare sa voluntade soberana de sos guvernantes fiat sa limba de sa natzione. Finas custu fiat normale, tando!

 

In s’Otighentos cando sunt naschidas sas natziones e sos Istados modernos sa chistione de sa limba at apidu importu mannu siat in s’assentu de sos giassos amministrativos, siat in s’assentu culturale chi at definidu s’identidade de cussos Istados. In custos assentos, però, b’at restadu partes mannas de natziones chi non sunt istadas reconnotas e rapresentadas. Custu est sutzessu ca cussos Istados los ant fatos cun sa fortza, cun sas armas, cun sa violèntzia. Chie oe timet su natzionalismu faghet bene a lu timire. Ca su natzionalismu comente l’amus connotu in s’istòria est istadu un’atu de fortza e de violèntzia armada dae sos res e dae sos potentados econòmicos de tando. Ma tocat de ischirriare. De pompiare bene. Ca una cosa est su natzionalismu e un’àtera cosa est chi sos pòpulos e sas natziones chi non ant apidu riconnoschimentu intro sos Istados chi che las at remonidas cun sa fortza, pedant su deretu issoro a èssere riconnotas prima de totu comente pòpulos, comente comunidades chi tenent un’ispiritualidade e una cultura, unu territòriu, una marca naturale issoro e paris cun custu a si dare s’assentu polìticu e amministrativu, diamus a nàrrere, s’Istatualidade, sa fromma politica chi disigiant e chi lis pertocat. Custa est s’indipendentzia, custa est sa soberania, custa fiat depida èssere s’autonòmia chi sos sardos amus connotu comente paràula ma non comente sustàntzia de sa vocatzione chi dae semper at apidu su pòpulu sardu. Totu sos Istados nàschidos in sa modernidade sunt in crisi e totu tenent bisòngiu de si torrare a fundare subra de printzipios noos. Sos Istados modernos si sunt fundados subra su podere. Sos Istados de oe diat a tòcare de los fundare subra s’amore, subra sos sentidos bonos de sa gente, subra sa cultura e s’ispiritualidade chi sos pòpulos isprimint a mèdiu de sa limba naturale issoro.

 

In totu custos annos sa Sardigna at connotu unu protzessu de israighinamentu de sa limba e de sa cultura sua. Sa classe dirigente sarda l’at atzetadu, custu protzessu, e l’at fatu atzetare a sos sardos in càmbiu de fàulas, de promissas de progressu e de isvilupu econòmicu, in càmbiu de traballu in camisa bianca e in corbata, in càmbiu de frabicas a gastos de sa pastoritzia e de s’agricoltura, de sos mestieris, e de totu sas sabidorias chi sos sardos teniant e ant connotu e fraigadu in sèculos de istòria e de turmentos. E in custu protzessu sa limba sarda at pèrdidu su prestìgiu, at pèrdidu sa dignidade d’èssere bandela de unu pòpulu. Est diventada limba de birgòngia, limba de poveresa, limba de carrela e de gente ignorante, limba de gente bassa. E intro custu protzessu dae meres semus diventados teracos, istràngios in domo nostra. Nos c’ant segadu sa limba nostra e nos nd’ant postu una de “plastica”, de apòstigiu, imparadita. Gasi semus diventados, a mala oza, sena nos nde sapire unu pòpulu chi si pompiat in un’isprigu fartzu chi ti torrat una magine diferente dae su ch’est in sas carres suas.

 

Si nde cherimus bessire dau custa cunditzione tocat de torrare a caminos betzos. Tocat de pònnere sa chistione de su sardu comente istiga e comente distimònia de totu su ch’est sutzessu in Sardigna dae sa prima parte de s’Otighentos a oe. A torrare a pònnere sa chistione de sa limba sarda est a torrare a pònnere sa chistione de un’isvilupu econòmicu e sotziale chi apat ancas e conca in Sardigna. Est a torrare a pònnere sa chistione de una classe dirigente e polìtica chi siat capatza de si guvernare a sa sola e de fàghere leges chi serbant a sos sardos e non a sos poderes econòmicos e polìticos chi benint dae foras a conchistare e a leare logu, a imbrutare mares e chelos cun sas industrias de pagu profetu pro sos sardos e pro sa Sardigna. Sa chistione de su sardu depet èssere una chistione de refudu de totu su ch’est sutzessu finas a como. Refudu de una politica de assistèntzia, refudu de una politica chi at bidu sas classes dirigentes sardas comente metzanas e ammaniadoras de sos comporadores furisteris.

 

Sa chistione de sa limba sarda depet èssere, imbetzes, una chistione de progetos noos, de mentalidade noa, de capatzidade pro chi sa polìtica torret a èssere isprigu e boghe de sa gente sarda. Chin su sardu depimus torrare a fraigare sa conca de sos sardos, e leare àrchidos noos pro istare in sas andalas de s’istòria non comente teracos ma comente òmines lìberos e meres de su destinu issoro; depet èssere su tzentru de sa polìtica e su tzentru de unu modu nou d’èssere òmines e de èssere sardos. Sa chistione de sa limba no est una chistione, duncas, chi pertocat solu sos limbistas, sos istudiosos, sos maistros e sos professores ma una chistione chi depet sinnare sa “chistione sarda”, sos modellos de s’isvilupu e s’istile de vida de sos guvernantes e de totu sos òmines chi punnant a sa dignidade de su pòpulu sardu*.

 

de Micheli Pinna

*Custu interventu est istadu lèghidu in su cursu pro sos operadores de sa Limba Sarda (F.O.L.S.) ammaniadu dae sa RAS e fatu in Santa Cristina de Paule in su mese de martzu 2013

Cunsensu sotziale, cunsensu polìticu e cunsensu culturale de sa limba sarda.ultima modifica: 2013-08-23T12:02:46+02:00da angelocanu76
Reposta per primo quest’articolo

Lascia un commento